Ediția cu numărul XXIII a Balcaniadei de Informatică a avut loc între 28 iunie și 3 iulie la Ruse, în Bulgaria.
Au participat 50 de concurenți din 11 țări: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria (cu trei echipe, dintre care una a orașului Ruse), Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Turcia. În total, au fost acordate trei medalii de aur, opt de argint și șaisprezece de bronz.
Trei dintre medaliile de argint au fost câștigate de reprezentanți ai României: Denis Gabriel Mită din Craiova, Costin-Andrei Oncescu din Câmpulung și Darius Marian din București. Ei au obținut 400, 385, respectiv 352 de puncte; maximul posibil a fost de 600 de puncte.
Vlad Mihai Rochian din Timișoara, al patrulea concurent român, a obținut o medalie de bronz cu 246 de puncte.
Elevii români au fost însoțiți la această competiție de Alin Burța din Buzău și Mihai Cristian Calancea din București.
Reprezentanții Moldovei au reușit să obțină și ei o medalie de bronz prin Mihail Tarigradschi (177 de puncte). Ceilalți trei concurenți moldoveni au fost Mihail Chihai, Marcel Bezdrighin și Valeriu Motroi. Aceeași echipă a reprezentat Moldova și la IOI '15.
Concursul a fost câștigat de Hristo Venev din Bulgaria. El a reușit să obțină 567 de puncte.