Am arătat în episodul anterior cum putem face în așa fel încât să executăm în mod repetat instrucțiuni atâta timp cât o condiție este îndeplinită. Să considerăm acum un exemplu simplu: dorim să scriem o funcție care să afișeze toate numerele naturale cuprinse între 1 și o valoare pe care o primește ca parametru. Destul de simplu, nu? Ar fi cam așa:
|
1 2 3 4 5 |
def numere(n): i = 1 while i <= n: print(i) i += 1 |
Dacă privim cu atenție codul, identificăm patru componente: în linia 2 avem inițializarea unei variabile; în linia 3 avem condiția (influențată și de variabila menționată), în linia 4 avem instrucțiunea care realizează operația care dorim să fie repetată și în linia 5 avem o instrucțiune care modifică variabila pentru ca, la un moment dat, condiția să nu mai fie îndeplinită.
Acesta este un șablon atât de des întâlnit, încât limbajul Python oferă o prescurtare.
Instrucțiunea for
Folosind funcția range(n) putem genera toate numerele întregi de la până la n - 1. Astfel, putem afișa numerele întregi de la 1 la 10 folosind următoarea secvență:
|
1 2 3 4 5 |
def numere(n): for i in range(n): print(i + 1) numere(10) |
For în for
Cum era de așteptat, în cadrul corpului buclei pot apărea orice fel de instrucțiuni, inclusiv un alt for. Până acum am spus că este permis if în if (episodul IV) sau while în while (episodul X). Ne putem imagina că este permis și pentru alte instrucțiuni: am putea avea do în do, switch în switch și, acum, for în for. De fapt, știm că nu trebuie să ne limităm doar la un nivel de imbricare (vă mai amintiți termenul?). Și... instrucțiunile nu trebuie să fie de același fel: nimic nu ne oprește să avem if în while în for în switch în for. Nu ar fi prea bine să ajungem să avem așa ceva fiindcă am înțelege cu greu ce se întâmplă exact în zona respectivă, dar este posibil.
Să nu credem totuși că este permis orice! De exemplu, în Python nu putem avea o funcție în interiorul altei funcții. Dar, ca de obicei, există excepții...
Dar, să revenim la for în for; e destul de simplu. Să scriem o funcție care afișează numerele puțin altfel; fiecare va fi reprezentat de niște steluțe, numărul acestora indicând valoarea numărului.
|
1 2 3 4 5 6 |
def numere(n): for i in range(n): line = "*" for j in range(i): line += "*" print(line) |
Dacă am apela funcția cu argumentul 10, la ieșire s-ar scrie:
|
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 |
* ** *** **** ***** ****** ******* ******** ********* ********** |
Avem o singură variabilă care primește pe rând valorile generate de funcția range; spunem că ea controlează bucla respectivă.
În principiu, buclele imbricate sunt controlate de variabile diferite, chiar dacă o variabilă dintr-o buclă exterioară poate fi folosită într-una interioară. În cazul nostru, variabila i care controlează prima buclă este utilizată în condiția celei de-a doua. Din nou, sunt excepții; putem (în teorie) să folosim aceeași variabilă pentru a controla o buclă interioară; totuși, în marea majoritate a cazurilor așa ceva nu este de dorit.
Din nou, este important domeniul de vizibilitate al variabilelor. O buclă interioară poate accesa sau modifica o variabilă declarată într-un exterioară, dar invers nu este posibil.
Va urma
În următorul episod vom vedea cum putem afecta execuția "normală" a instrucțiunilor din interiorul buclelor.
