Aplicații educaționale: EDMODO

Trăim într-o lume în continuă schimbare iar școala trebuie să se adapteze continuu pentru a oferi beneficiarilor ei servicii de calitate. Beneficiile tehnologiei nu mai sunt de mult o noutate iar faptul că elevul trebuie să se concentreze asupra înțelegerii unor concepte și nu pe transcrierea integrală a acestora a devenit o necesitate în condițiile îmbogățirii ariei informaționale. În aceste condiții, noi ca furnizori de servicii educaționale ne dorim o eficientizare a procesului didactic. Știm cu toții cât timp durează corectarea unui set de lucrări, cât timp durează transcriu elevii informațiile pe care le primesc , iar dacă se întâmplă să le mai prezinți un tabel, grafic sau desen, timpul crește destul de mult. În aceste circumstanțe o aplicație multiplatformă e binevenită. Din multitudinea de aplicații am ales Edmodo care funcționează sub Windows, Android și iOS, accesibilă pe mobil, tabletă sau calculator (versiunea online) și care oferă pe lângă o conexiune securizată posibilitatea conturilor personalizate după rol, pentru profesori, elevi dar și părinți.

Pentru profesori, aplicația Edmodo permite crearea claselor virtuale identificabile după un cod unic format din șase caractere disponibil pentru o perioadă de timp limitată (aproximativ 14 zile, după care aderarea la grup devine reversibil inactivă din motive de securitate). Adăugarea elevilor se face prin comunicarea codului clasei care va fi folosit de elevi in momentul creării contului pe aplicația Edmodo, versiunea pentru elevi. Fiecare elev are posibilitatea să comunice părinților un cod specific pentru supraveghere si monitorizare aprogresul școlar.

Interfața mobilă pentru profesori arată astfel:

image07

 

Versiunea pentru desktop este cea din imaginea următoare:

image06
Principalele facilități ale aplicației sunt:

  • scrierea unui text căruia îi pot fi atașate legături web, un fișier din calculatorul personal sau din colecția personală creată de aplicație, text ce va fi livrat imediat sau la un moment fixat de noi;
  • transmiterea unui mesaj scurt (aproximativ 140 de caractere către grupurile/clasele selectate)
  • transmiterea unei teme cu termen de finalizare personalizat, tema alocată unui grup/clasă sau mai multor clase
  • transmiterea unui chestionar din colecția personală de fișiere sau crearea acestuia specificându-se variantele corecte astfel încât oferă la finalizarea testului (în limită de timp stabilită de profesor) punctajul realizat/punctaj total
  • realizarea de sondaje de opinie printre grupurile administrate

Crearea unui chestionar (test) în Edmodo se realizează din secțiunea Quiz.

image03

După cum observăm, este destul de intuitiv, se adaugă titlul chestionarului, timpul de rezolvare al acestuia și întrebările selectând tipul: alegere multiplă, adevărat/fals, răspuns scurt, item de completare sau de image00asociere. Întrebările pot fi încărcate și din alte chestionare realizate anterior. La final, aplicația oferă notificarea primirii unui chestionar de la elev și face o analiză asupra progresului elevilor de la o testare la alta, fiind foarte utilă în prelucrarea statistică a rezultatelor și ameliorarea situației școlare. Testul poate fi setat cu întrebări și variante de răspuns în ordine aleatorie, afișează la fiecare întrebare punctajul total al testului și permite exprimarea prin numere întregi a punctajelor parțiale acordate la variantele corecte ale unei întrebări. La final se poate vizualiza testul, tipări și evident distribui unei clase sau mai multor clase, imediat sau la o anumită oră. Pentru exemplificare, prezentăm în continuare un chestionar cu 12 întrebări din Access, cu un punctaj total de 20 de puncte, pentru 15 minute. Fiecărei întrebări îi pot fi atașate legături sau fișiere din colecția proprie. Mai trebuie remarcat faptul că elevii pot fi motivați prin obținerea unor distincții (badges).

image02
Lucrul la nivelul claselor este relativ ușor (am evidențiat codul clasei intr-un dreptunghi); putem posta un mesaj, conținut/fișiere vizibile doar în interiorul clasei, membrii clasei și modifica detaliile conturilor elevilor (poza de profil, apartenența la grup și vizualizarea codului părintelui, care diferă de la elev la elev).

image05

În principiu, în colțul din dreapta sus suntem atentionați când primim mesaje sau se întâmplă alte activități din grup. Există și grupuri tematice (Communities) unde apar și profesorii conectați (colegi/prieteni cu care putem comunica direct). Putem administra o rețea județeană, în acest caz ea este marcată cu verde și poate coordona mai multe școli.
image04În speranța că v-am stârnit curiozitatea, sper să o folosiți cu succes la clase!