Acesta este ultimul episod al serialului dedicat fundamentelor programării. Ne vom ocupa tot de obiecte, mai exact de obiectul curent.
Am spus că obiectele au funcții; funcțiile pot accesa sau modifica proprietățile obiectului. Există situații în care avem nevoie să folosim obiectul cu totul; câteva dintre ele sunt:
- dorim să facem distincție între proprietățile obiectului și eventuale variabile sau eventuali parametri cu același nume;
- dorim să apelăm o funcție (posibil a altui obiect) și care are nevoie de un parametru de tipul obiectului nostru și dorim să folosim ca argument obiectul curent;
- avem o funcție care returnează un obiect care are tipul respectiv și dorim să returnăm obiectul curent.
În Python putem accesa obiectul curent folosind cuvântul self. E ca și cum am avea o variabilă a cărei valoare este chiar obiectul curent.
Accesarea proprietăților obiectului curent
În episodul anterior am avut următorul constructor pentru obiectul Scor:
|
1 2 3 |
def __init__(self, goluri_gazde=0, goluri_oaspeti=0): self.gazde = goluri_gazde self.oaspeti = goluri_oaspeti |
Ar fi interesant să setăm valorile proprietăților fără să folosim cuvântul self , însă nu se va întâmpla nimic, gazde și oaspeti fiind doar simple variabile.
|
1 2 3 |
def __init__(self, goluri_gazde=0, goluri_oaspeti=0): gazde = goluri_gazde oaspeti = goluri_oaspeti |
Evident, nu doar în constructori se poate folosi acest self. Am putea avea o funcție care stabilește valoarea unei proprietăți (o astfel de funcție se numește setter) și am folosi aceeași idee:
|
1 2 |
def set_gazde(self, gazde): self.gazde = gazde |
Transmiterea obiectului curent ca argument
Să presupunem că avem un obiect care reprezintă tabela de marcaj a unui stadion. Pentru a afișa scorul curent al partidei tabela ne-ar putea pune la dispoziție o funcție care să aibă ca parametru un obiect de tip Scor. O implementare simplă ar putea fi:
|
1 2 3 4 |
class Tabela(object): def afiseaza(self, scor): print("GAZDE: " + scor.gazde) print("OASPEȚI: " + scor.oaspeti) |
Clasa nu are proprietăți, doar o funcție. Nu întâlnim foarte des așa ceva, dar este suficient atât pentru a arăta cum transmitem obiectul curent ca argument.
Acum, în interiorul clasei Scor trebuie să avem un obiect de tip Tabela. Poate fi o proprietate sau poate apărea într-o funcție (ca argument sau variabilă locală). Oricum ar fi, dacă la un moment dat avem o variabilă t , o instanță a clasei Tabela, scorul curent ar putea fi afișat pe tabelă folosine apelul:
|
1 |
t.afiseaza(self) |
Un exemplu ar fi:
|
1 2 |
def afiseaza_pe_tabela(self, tabela): tabela.afiseaza(self) |
Observăm o referință circulară aici: scorul folosește tabela care folosește scorul. Așa ceva nu este recomandat, deși este corect. Aici am introdus referința pentru a ilustra cât mai simplu transmiterea obiectului curent, dar practica trebuie evitată.
Returnarea obiectului curent
Uneori dorim ca o funcție să returneze obiectul curent: de exemplu, dacă scorul se modifică, am putea dori să returnăm noul scor. Să modificăm puțin funcțiile apelate atunci când se înscriu goluri:
|
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 |
def gol_gazde(self): print("Gol GAZDE") self.gazde += 1 return self def gol_oaspeti(self): print("Gol OASPEȚI") self.oaspeti += 1 return self |
Putem rescrie acum partea de inițializare astfel:
|
1 2 3 4 |
scor = Scor() tabela = Tabela() tabela.afiseaza(scor.gol_gazde()) tabela.afiseaza(scor.gol_oaspeti()) |
La final
Acesta a fost versiunea Python a serialului dedicat fundamentelor programării. Scopul nu a fost prezentarea limbajului Python, ci doar exemplificarea elementelor de bază folosind acest limbaj. Am încercat să prezentăm elemente comune majorității limbajelor de programare. Vă mulțumim că ne-ați urmărit pe parcursul acestui serial și așteptăm sugestiile voastre pentru a completa informațiile prezentate.
