Săptămâna Google - Nexus 6P

google_logoUnul dintre telefoanele anunțate de Google pe data de 29 septembrie este Nexus 6P.

Producătorul noului telefon este Huawei; dispozitivul are ecranul de 5.7 inci și rezoluția de 2560 × 1440 pixeli; cântărește doar 178 de grame.

Una dintre noutățile introduse este cititorul de amprente Nexus Imprint. Alta este faptul că acesta este primul telefon din familia Nexus care are carcasă metalică (culorile disponibile sunt alb, argintiu și negru). În fine, noua mufă de conectare este USB-C.

Cantitatea de memorie disponibilă poate fi de 32 GB, 64 GB sau 128 GB și nu poate fi extinsă. Prețurile variază în funcție de memorie: 499$, 549$, respectiv 649$.

Camera principală are 12.3 megapixeli, în timp ce cea frontală are 5 megapixeli.

Sistemul de operare care va rula pe Nexus 6P este Android 6.0 (Marshmallow).

Google primește deja precomenzi pentru noul telefon, livrările urmând să înceapă la mijlocul lunii octombrie.

6p-front-fallback-top-desktop