Săptămâna Microsoft: Surface Pro 4

Microsoft_logo_(2012).svg

Pe data de 6 octombrie Microsoft a anunțat și a patra generație a tabletelor Surface.

Surface Pro 4 are un ecran de 12.3 inci cu rezoluția de 2736 × 1824 pixeli. Configurațiile sunt variate: toate au procesoare Intel Core din a șasea generație (Skylake), dar se poate alege dintre familiile m3, i5 sau i7. Frecvențele sunt cuprinse între 0.9 GHz și 2.2 GHz pentru m3, între 2.4 GHz și 3 GHz pentru i5, respectiv între 2.2 GHz și 3.4 GHz pentru i7. Spațiul de stocare poate fi de 128 GB, 256 GB, 512 GB sau 1 TB, iar memoria internă de 4 GB, 8 GB sau 16 GB. Sistemul de operare este Windows 10 Pro.

Se poate atașa o tastatură care se poate transforma în copertă de protecție pentru ecran. Alte accesorii disponibile sunt Surface Dock (oferă porturi pentru display, USB și Ethernet) și Surface Pen (un nou stylus).

Tableta va fi lansată pe 26 octombrie, iar prețul pentru configurația minimă este de 899$.

09971ad1-a823-44b0-a8be-c26045506eaf